Sper că dacă îl justific înainte de a ridica întrebări, nu o să pară şi altora crispat.
În drumurile mele către Bucureşti, fie că mă întălneam cu boyfriend, fie că mai mergeam pentru vreun meci mai răsărit sau eram doar în trecere spre alte destinaţii deloc exotice, am ales să călătoresc noaptea. Nu ştiu dacă se justifică pentru că abia aşteptam să văd lumina zilei, dar mi se părea mai economic în timp. Noaptea oricum avea să treacă lent, întunericoasă, singuratică. Ziua ar fi fost altfel. Plus că, ar fi inclus conversaţii cu partenerii de drum, discuţii de care fug precum dracu' de tămâie. Long story short, mereu mă urcam în trenul Rapid 696 care pleacă din Timişoara Nord pe la 22:40 şi soseşte de obicei, cu o oră întărziere faţă de cât îşi propune, în gara Bucureşti Nord.
La întoarcere, rapidul îşi schimba numărul în 695 şi străbătea aceleaşi coline şi orăşele, făcea pauze de respiro în cele mai mari, îşi reducea viteza pe lângă Dunăre ca s-o pot urmări de pe locul meu de la geam. Mereu la geam.
Acum că mă gândesc, aş putea opta pentru un 695,5. O cale de mijloc. Căci şi eu sunt grav împărţită între cele două destinaţii. Nu e o alegere grea. Bucureştiul. Tocmai asta mă sperie. Căci e o alegere naturală, pe care am făcut-o atât de uşor încât mă sperie propria mea naivitate.
Cine ştie? Oi trăi şi-om vedea şi-om povesti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu